CĂRȚI

SCHIȚE DE IUBIRE. ANTOLOGIE DE POVESTIRI ROMANCE || RECENZIE

tr

 Schițe de iubire este a doua carte de acest fel pe care o citesc. Fiind pasionată de cărțile romantice, nici aceasta nu s-a lăsat mai prejos.. Am avut parte de 10 povești, scrise de 10 autori, în care am descoperit diferitele fețe ale iubirii.

Dragostea poate apărea oricând, în tinerețe, la bătrânețe, când ești fericit sau când ești dat peste cap. O să vă povestesc puțin din fiecare. Pe unele le-am adorat, altele mi-au plăcut, iar câteva nu s-au ridicat la așteptările mele.

Editură: Tritonic Books

Anul apariției: 2018

Număr pagini: 327

 1. Prima poveste și anume O IUBIRE DE PE STRADA NOASTRĂ” de Dănuț Ungureanu,  nu pot spune că m-a dat pe spate. Am fost confuză la început și am intrat destul de greu în poveste. E povestea a doi oameni ce se luptă să nu își piardă casele, dar în același timp să se deschidă iubirii din fața lor.

3/5 steluțe

2.  ”REFLEXIE” de Teodora Matei ne aduce în prim plan o femeie la 50 de ani, căreia îi vine greu să creadă, că la vârsta aceasta poate simți din nou fiorii dragostei. Mi-a    plăcut să aflu cum gândește la vârsta aceasta. Și până la urmă, cine spune că dragostea are vârstă? Din contră, te poți îndrăgosti la 18,50, 80, ce contează atâta timp cât ești fericit.

4,5/5 steluțe

3. Prin povestea ”HAȘTAG” scrisă de Anamaria Ionescu, aflăm cum, prin prisma            manifestațiilor din cadrul #rezist, iubirea poate fi înșelătoare. În lumea politicienilor nu mai știi ce e adevărat și ce e fals.

5/5 steluțe

4. În a patra poveste ”DRUMUL CĂTRE NECUNOSCUT’‘ de Teodora Anghel, avem parte de o iubire adolescentină, inocentă, când simți primii fiori ai dragostei. Mi-a plăcut foarte mult povestea aceasta. Mi s-a părut atât de gingașă și drăguță, încât voiam să mă aflu eu în locul protagonistei. O fată, un băiat, o călătorie cu trenul și prima dragoste. Ce-ți poți dori mai mult?

5/5 steluțe

5. ”SPÂNZURĂTOAREA” . Georgiana Sandu ne aduce o poveste plină de adrenalină,      romance și o doză de thriller. E printre preferatele mele din această carte. Un joc numit spânzurătoarea, provocări intense și nebune, unele chiar de groază, și niște liceeni duși cu capul. Dacă nu făceai o provocare, treceai la spânzurătoare. De aici începe acțiunea, de mai multe feluri, dar vă las pe voi să o descoperiți.

5/5 steluțe

6. ”PE NEVE’ de Bogdan Hrib, a fost o poveste scurtă, dar plină de acțiune. Povestită într-o serie de imagini, unele mai gri, altele mai colorate, surprindem plăcere oamenilor  curajoși care trăiesc viața la maxim, intens și provocator.

4/5 steluțe

7. Cea de-a șaptea poveste ”KARINA” de Rebeca Cojocaru e mai sensibilă. Chiar și            oamenii care au ajuns la închisoare au o familie acasă.  Prin Karina, fiica unuia dintre      oamenii din închisoare,  se înfiripă o poveste între Dan și Ana, una ce pare imposibilă,  dar care, totodată, aduce un nou început.

4,5/5 steluțe

8. La povestea ”CLAR DE LUNĂ” de Lucian-Dragoș Bogdan , pot spune că am râs mult. Nu neapărat datorită acțiunii, ci din cauza personajelor.  Au fost și momente care mi-au lăsat un gust amar, de exemplu protagonistul nostru și-a înșelat soția, dar per total a fost ok.

4/5 steluțe

9. ”DRAGOSTE ȘI SACRIFICIU de Mirela Oprea , mi-a plăcut mult. Te poți îndrăgosti oare de răpitorul tău? Protagonista noastră Sophia, a crescut la mănăstire, motivele le veți vedea voi. Când se află că aceasta urmează să primească o avere, moștenirea ei, cuiva îi trece prin cap să o răpească și să se căsătorească cu ea. Nu avem parte de o răpire violentă, ci mai degrabă inocentă și comică.

5/5 steluțe

10. ”ZIUA ÎN CARE MI-AM AMINTIT” de Daniel Timariu, încheie cartea, povestirea desfășurându-se cu ajutorul amintirilor. Pe moment nu ne dăm seama, dar și cele mai mici lucruri ne îmbogățesc și ne ajută sufletul.

4,5/5 steluțe

tri

 

Recomand cu drag cartea Schițe de iubire , în special celor care adoră romance-ul, dar nu numai. Mulțumesc tare mult celor de la Editura Tritonic pentru exemplarul oferit. Cartea o puteți găsi pe site-ul lor.

tritonic

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s